Inscrie-te la newsletter!

Recomanda-ne o candidata!
|
Bianca Elena Constantin, Miss Universe® Romania, isi continua cariera de model in Statele Unite

2009-10-03

Bianca Elena Constantin, Miss Universe® România 2009, va fi prezentă la cel mai important târg de nunţi din Statele Unite - „National Bridal Market” - care se va desfăşura la Chicago, în perioada 3-6 octombrie 2009.
Bianca a fost invitată să participe, în calitate de model, pentru casa de modă Alexia Designs. Specializată pe segmentul de haute couture având reprezentanţe în Marea Britanie, China şi Statele Unite ale Americii, casa de modă Alexia Designs a ales-o pe Bianca Elena Constantin drept cea mai nouă imagine pentru ţinutele sale speciale.
“Bianca are o frumuseţe angelică. Are acel zâmbet de un milion de dolari, pe care ar trebui să şi-l dorească toate vedetele de la Hollywood. Fotografiile Biancăi din catalogul 2010 au adus o creştere substanţială vânzărilor casei noastre şi ne bucurăm să aducem un aer de prospeţime imaginii noastre” a declarat Henry Mazzoni - Preşedintele Alexia Designs.

Colaborarea Biancăi cu Alexia Designs a început în perioada pe care a petrecut-o în Statele Unite, când a câştigat castingul la care a participat. Deşi nu a fost un casting uşor, Bianca defilând alături de modele consacrate din New York, tânăra reprezentantă a României la concursul Miss Universe 2009, a fost aleasă pentru a îmbrăca creaţiile casei de modă. Remarcată de Fadil Berisha, fotograful oficial al concursului Miss Universe, Bianca a realizat împreună cu acesta catalogul Alexia 2010, ce va fi promovat la târgul din octombrie de la Chicago.
“Şedinţele foto pentru catalogul Alexia 2010 s-au derulat pe o perioadă de 3 zile şi mărturisesc că atât Fadil Berisha cât şi Henry Mazzoni, Preşedintele Alexia Designs, m-au făcut să mă simt ca o adevărată prinţesă. A fost o experienţă nouă pentru mine şi am învăţat multe lucruri pe care un model profesionist trebuie să le aibă în vedere la şedinţele foto. Sper că acesta să fie doar începutul carierei mele de model în Statele Unite ale Americii” a declarat Bianca Elena Constantin.
După experienţa din Chicago, Bianca Elena Constantin îşi va continua studiile la Facultatea de Drept şi va activa ca ambasadoare a fundaţiei Blue Heron în România, implicându-se în diverse proiecte de strângere de fonduri pentru sprijinirea financiară a tinerilor studenţi.
 |
|